Sociologi din centre de cercetare, profesori universitari din țară și din străinătate, dar și studenți și doctoranzi au fost prezenți vineri în Sala Albastră a Universității din Craiova la simpozionul internațional „Sociologia academică și provocările societății actuale“. Acesta a avut ca element central marcarea a două decenii de învățământ sociologic universitar în Bănie, punând în lumină efectele cercetării sociologice locale, dar și marile probleme ale prezentului. Cu acest prilej, au fost lansate și 11 lucrări noi care abordează problemele societății actuale.

vezi Gazeta de Sud

Evenimentul marchează 50 de ani de la înființarea primei școli de sociologie din România, dar și 20 de ani de învățământ sociologic la Craiova. În cadrul simpozionului au fost lansate nu mai puţin de 11 volume de sociologie, având ca autori profesori şi doctoranzi ai facultăţii .

vezi Tele U Craiova

universitate 3 600x399

Școala sociologică de la Craiova, care a fost înfiinţată în urmă cu două decenii, a ajuns la vârsta maturităţii universitare. Momentul a prilejuit o întâlnire academică la care au luat parte numeroşi sociologi şi cercetători, care au fost invitaţi în „Sala Albastră” a Universităţii din Craiova pentru a parcurge împreună istoria acestei specializări. Simpozionul organizat de Facultatea de Știinţe Sociale şi Institutul Social Oltenia a avut reprezentare internaţională, alături de personalităţile sociologiei româneşti – prof. univ. dr. Ilie Bădescu, directorul Institutului de Sociologie al Academiei Române şi prof. univ. dr. acad. Cătălin Zamfir, directorul Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii al Academiei Române – fiind prezenţi şi oaspeţi de la toate facultăţile din ţară, dar şi din Serbia şi Bulgaria. Nu mai puţin de 11 volume de specialitate au fost lansate în cadrul acestui eveniment, îmbogăţind astfel biblioteca facultăţii craiovene, autorii fiind profesori şi doctoranzi de sociologie.

vezi Cuvântul Libertății

Despre noi

Facultatea de Științe Sociale oferă studii superioare de licență, master și doctorat. Pentru licență, studenții pot opta pentru specializările: Asistență Socială; Filosofie; Istorie; Relații Internaționale și Studii Europene; Sociologie; Științe Politice. În cadrul Facultății funcționează 4 programe de master: Dezvoltare comunitară și integrare europeană; Filosofie aplicată în organizații și mediul de afaceri; Românii în istoria Europei; Securitate națională și euro-atlantică. Studiile doctorale sunt organizate în domeniile istorie și sociologie.

Științele sociale se află în topul opțiunilor studenților din Europa și România întrucât contribuie în mod direct la cunoașterea celor mai importante fenomene sociale și politice contemporane.
Absolvenții din domeniul științelor sociale au o mare responsabilitate și oportunitate, totodată: sunt chemați să explice trecutul, să descrie prezentul și să răspundă la întrebarea „Ce va urma?” sau „Încotro ne îndreptăm?”

Absolvenții Facultății de Științe Sociale sunt cei care au menirea să cunoască fenomenele sociale (sociologia), să-i ajute pe cei în nevoie (asistența socială), să cunoască trecutul (istoria), viața politică internă și internațională (științe politice), să ne păstreze prin diplomație în relații de cooperare cu comunitatea internațională (relații internaționale și studii europene) și să caute răspunsurile la cele mai importante întrebări existențiale și de cunoaștere (filosofia).


Viziunea care ghidează în acest moment Facultatea de Științe Sociale se bazează pe profesionalism, corectitudine, transparență, cooperare instituțională națională și internațională.
Studenții Facultății de Științe Sociale beneficiază de o pregătire foarte aplicată, de posibilitatea de a studia, prin programul ERASMUS+, la o universitate din Europa, din Italia, Franța, Spania, Grecia, Polonia, Portugalia etc. și de asista la cursuri interactive, susținute de titularii Facultății, dar și de specialiști din alte țări, în cadrul conferințelor sau a mobilităților internaționale ERASMUS.
Toți absolvenții Facultății de Științe Sociale pot lucra sau lucrează în învățământul preuniversitar, în domeniile comunicării și cercetării științifice.

Pentru Specializarea ASISTENȚĂ SOCIALĂ, domeniile principale de ocupare sunt:
• organizații guvernamentale și non-guvernamentale în domeniul asistenței sociale (primării, direcții județene de asistență socială și protecția copilului, spitale și penitenciare);
• învățământ;
• cercetare;
• practica independentă a profesiei.

Domeniile de ocupare pentru absolvenții Specializării FILOSOFIE sunt:
• învățământ;
• cercetare filosofică;
• antreprenoriat;
• consiliere;
• relații publice.

Domeniile de ocupare pentru absolvenții Specializării ISTORIE sunt:
• istorie;
• muzeografie;
• arheologie;
• învățământ;
• cercetare.
În cadrul Specializării Istorie funcționează Masterul Românii în Istoria Europei și un program doctoral.

Domeniile de ocupare pentru absolvenții Specializării RELAȚII INTERNAȚIONALE ȘI STUDII EUROPENE sunt:
• diplomație;
• organizații internaționale;
• instituții publice;
• mass-media;
• învățământ;
• cercetare.

Domeniile de ocupare pentru absolvenții Specializării SOCIOLOGIE sunt:
• cercetare sociologică;
• resurse umane;
• mass-media;
• instituții publice; relații publice ;
• învățământ.
În cadrul Specializării Sociologie funcționează Masterul Dezvoltare Comunitară și Integrare Europeană și un program doctoral.

Domeniile de ocupare pentru absolvenții Specializării ȘTIINȚE POLITICE sunt:
• organizații politice;
• autorități administrative;
• instituții europene;
• instituții media;
• învățământ și cercetare.
În cadrul Specializării Științe Politice funcționează Masterul Securitate Națională și Euro-atlantică .

Printre partenerii de practică studențească și cercetare științifică ai Facultății de Științe Sociale se numără: Muzeul Olteniei, Șantierul arheologic Sucidava-Celei, Corabia, jud. Olt, Institutul de Cercetări Socio-Umane „C. S. Nicolăescu-Plopșor”, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, Arhivele Naționale din România, Serviciul Județean Dolj (istorie); Consiliul Județean Dolj, Parlamentul României, CEPOS: Centrul de Studii Politice Post-Comuniste (științe politice); DGSASPC (Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj), Asociația „Vasiliada” Craiova (asistență socială); Penitenciarul de Maximă Securitate Craiova, Institutul Social Oltenia, Direcția Regională de Statistică-Dolj (sociologie); Ministerul Fondurilor Europene, Institutul European (RISE); Institutul de Filosofie al Academiei Române (filosofie).

 

Date de contact

Contact

Facultatea de Ştiinţe Sociale, Str. A. I. Cuza, Nr. 13
Craiova, Dolj, România, Cod poștal: 200585

Tel: (0251) 418.515
Fax: (0251) 410.672
E-mail: decanatfss@yahoo.com

Facebook: Facultatea de Științe Sociale