Lista documentelor necesare pentru acordarea bursei sociale

Condițiile pentru acordarea burselor sociale

Cerere tip pentru acordarea burselor sociale

 

Pentru acordarea burselor sociale, an universtar 2019-2020, sem. II, se va lua în calcul valoarea salariului minin net pe economie, după cum urmează:

 

Salariul minim net pe economie pentru:

  • luna noiembrie 2019 este de 1263 lei.
  • pentru luna decembrie 2019 este de 1263 lei.
  • pentru luna ianuarie 2020 este de 1346 lei

- Alegerile pentru cadrele didactice reprezentante in Senat se vor desfasura la sala 328, pe data de 29.01.2020, in intervalul orar 08.00-20.00;
- Alegerile pentru studentii reprezentanti în Senat se vor desfăsura la sala 418, pe data de 29.01.2020, in intervalul orar 08.00-20.00.

Listă electorală cadre didactice

Listă electorală studenți

Candidați Senat FSS

Cu prilejul apropiatei aniversări a datei de 24 ianuarie 1859, zi cu o semnificație aparte în istoria noastră națională, Facultatea de Științe Sociale a Universității din Craiova, în parteneriat cu Societatea de Științe Istorice din România – filiala Dolj, vă invită să participați la audierea prelegerii susținute de Profesor universitar doctor Sorin Liviu Damean și intitulată: Cuza Vodă în memoria contemporanilor și conștiința posterității. Având în vedere faptul că anul acesta (la 20 martie) se împlinesc și 200 de ani de la nașterea lui Alexandru Ioan Cuza, Domnul Unirii, autorul prelegerii va prezenta o analiză succintă asupra percepțiilor contemporane referitoare la personalitatea lui Cuza Vodă, precum și asupra persistenței imaginii și faptelor acestuia în conștiința posterității. Evenimentul se va desfășura în data de 14 ianuarie 2020, ora 13.00, la sala 444, în corpul central al Universității. Sunt invitați să participe toți cei interesați.

 

• SITUAȚIA BURSELOR STUDENȚEȘTI A FOST FINALIZATĂ, AZI 18 NOIEMBRIE 2019, ORA 16,00;
• UTILIZÂND PROGRAMUL DE EVIDENȚĂ A STUDENȚILOR, FIECARE STUDENT POATE VIZUALIZA, PE BAZA PAROLEI, SITUAȚIA PERSONALĂ;
• TOATE DOSARELE DE BURSĂ SOCIALĂ AU FOST VERIFICATE ȘI APROBATE;
• LA PROGRAMELE DE STUDII DE LICENȚĂ, BURSELE DE MERIT S-AU ACORDAT CONFORM REGULAMENTULUI, TOTI STUDENȚII CU MEDII EGALE SAU MAI MARI DE 9.00 AU PRIMIT BURSĂ DE MERIT;
• LA PROGRAMELE DE STUDII DE MASTER, BURSELE DE MERIT S-AU ACORDAT, CONFORM REGULAMENTULUI, ÎN LIMITA FONDULUI ALOCAT FACULTĂȚII NOASTRE.
• CONTESTAȚIILE SE POT DEPUNE LA SECRETARIAT, PERSONAL, LA CAM. 411, ÎN TERMEN DE 3 ZILE.

Facultatea de Științe Sociale a Universității din Craiova organizează, în zilele de 23-25 octombrie 2019, Conferința Națională intitulată „Elitele și mecanismele puterii în spațiul românesc (secolele XV-XX)”. Deschiderea și desfășurarea lucrărilor Conferinței vor avea loc în corpul central al Universității din Craiova, la sala 444. Participă cu comunicări reputați specialiști din mediul universitar, precum și cercetători din mediul academic și muzeal. Pe parcursul desfășurării Conferinței va putea fi vizitată și expoziția documentară intitulată „Ornamente și miniaturi în documente brâncovenești”, organizată cu această ocazie în holul Aulei „Mihai I al României”. Expoziția este un proiect cultural al Asociației DAR DEVELOPMENT în parteneriat cu Arhivele Naționale ale României, proiect care s-a bucurat de succes atât în țară, cât și în străinătate. De asemenea, vor avea loc și lansări de carte istorică, având subiecte pe cât de interesante, pe atât de incitante.

Program conferință

 

 

Subcategories

Despre noi

Facultatea de Științe Sociale oferă studii superioare de licență, master și doctorat. Pentru licență, studenții pot opta pentru specializările: Asistență Socială; Filosofie; Istorie; Relații Internaționale și Studii Europene; Sociologie; Științe Politice. În cadrul Facultății funcționează 4 programe de master: Dezvoltare regională și intervenție socială; Filosofie aplicată în organizații și mediul de afaceri; Românii în istoria Europei; Securitate națională și euro-atlantică. Studiile doctorale sunt organizate în domeniile Istorie, Sociologie, Știința Sportului și Educația Fizică.

Viziunea care ghidează în acest moment Facultatea de Științe Sociale se bazează pe profesionalism, corectitudine, transparență, cooperare instituțională națională și internațională.
Studenții Facultății de Științe Sociale beneficiază de o pregătire foarte aplicată, de posibilitatea de a studia, prin programul ERASMUS+, la o universitate din Europa, din Italia, Franța, Spania, Grecia, Polonia, Portugalia etc. și de asista la cursuri interactive, susținute de titularii Facultății, dar și de specialiști din alte țări, în cadrul conferințelor sau a mobilităților internaționale ERASMUS+.
Toți absolvenții Facultății de Științe Sociale pot lucra sau lucrează în învățământul preuniversitar, în domeniile comunicării și cercetării științifice.

Printre partenerii de practică studențească și cercetare științifică ai Facultății de Științe Sociale se numără: Muzeul Olteniei, Șantierul arheologic Sucidava-Celei, Corabia, jud. Olt, Institutul de Cercetări Socio-Umane „C. S. Nicolăescu-Plopșor”, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, Arhivele Naționale din România, Serviciul Județean Dolj (istorie); Consiliul Județean Dolj, Parlamentul României, CEPOS: Centrul de Studii Politice Post-Comuniste (științe politice); DGSASPC (Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj), Asociația „Vasiliada” Craiova (asistență socială); Penitenciarul de Maximă Securitate Craiova, Institutul Social Oltenia, Direcția Regională de Statistică-Dolj (sociologie); Ministerul Fondurilor Europene, Institutul European (RISE); Institutul de Filosofie al Academiei Române (filosofie).

 

Date de contact

Contact

Facultatea de Ştiinţe Sociale, Str. A. I. Cuza, Nr. 13
Craiova, Dolj, România, Cod poștal: 200585

Tel: (0351) 403.149
Fax: (0351) 403.140
E-mail: secretariat.fss@ucv.ro

Facebook: Facultatea de Științe Sociale

Secretariat

Program de lucru cu studenţii şi publicul:

Secretar Şef: LUNI-JOI orele 12:00-14:00

Secretariat Licenţă şi Master: LUNI-JOI orele 12:00- 14:00

VINERI nu se lucrează cu publicul